5 samburi...

Era o lucarare de fictiune, doar fantezia copilareasca a unui adult. O fantezie in care si-a turnat si ultimul strop de intelepciune. Spunea asa: ca moartea le-a fost data oamenilor ca pe un dar... Cel mai mare dar ce putea fi dat unor fiinte inferioare, anume eliberarea. Nu e chiar ideea mea de corectitudine sa rasplatesti criminalii cu asa ceva. Ironia, cei slabi se agata de viata, chiar si atunci cand n-au din ce si pentru ce trai... Dar ei tot vor sa traiasca.
Cine ar vrea nemurire? Pai cum cine? Toti... ma rog, aproape... imaginati-va doar ca s-ar face un sondaj de opinie:"cat ati vrea sa traiti?", parerea mea e ca ai putea foarte usor sa citesti oamenii dupa raspunsul lor. O intrebare veche de cand lumea, cu cateva raspunsuri simple... "Pai pentru totdeauna, bineinteles..." ar zice unii, altii "Cat imi este dat sa fiu aici, nimic mai mult." Doua raspunsuri elocvente, dar predictibile, cel putin comune. Totusi, pe unul dintre ele il respect profund.
Daca oamenii s-ar uita adanc in suflet si in ratiune, ar vedea ca ei nu vor sa fie nemuritori, vor doar sa traiasca atat cat vor. La urma urmei, ce haz sau mister ar mai putea prezenta viata cand tu ii privesti toate schimbarile. Farmecul este dat de nestiinta, iar nemurirea inseamna perfectiune, in termeni relativi, desigur(cu toate ca perfectiunea, prin definitia ei, nu este niciunde pe aproape de a fi relativa). Prin perfectiune intelegem ca nu putem intinde mana mai sus, mai bine zis, nu avem de ce sa intindem mana mai sus. Prin prisma perfectiunii, nestiinta nu mai e nestiinta. In timp ce omniscienta si omnipotenta devin ceva comun, viata isi pierde cea mai importanta caracteristica: sensul.
Timpul se opreste in loc pentru tine, ce faci? Profiti de asta la maxim, asa iti spui. Distractia curge ca un torent din munti, un torent longeviv... viata iti deschide toate usile. Poti gasi totul, de la dragoste pana la cunoastere, totul e perfect, nimic nu te afecteaza... totul merge inainte. Dar in timp, iti dai seama ca ceva nu e in regula, la fel si ceilalti. Totul se ofileste, chiar totul, de la dragoste si pana la cunoastere, vechiul trebuie sa faca loc noului, dar tu? Tu faci parte din acel "vechi" si totusi... Dar hei, ai uitat? Ai iesit la mal, tu nu mai curgi cu suvoiul. Iti dai seama de greseala. Daca nu poti lua pe cineva cu tine, nu are rost. Nimic nu mai are rost, totul devine relativ, trecator. Nimic nu mai are importanta, esti propria ta lume si nimeni si nimic nu poate intra, la fel cum nici tu nu poti iesi. Un intelectual s-ar refugia in carti, dar se termina si astea. Un usuratic in petreceri, orgii, dar si acestea isi pierd din farmec si extaz odata si-odata. Fiecare trece in domeniul celuilalt. Calatorii? Lumea nu e infinita. Stelele? Oare acolo exista limite? Nu ai decat sa mergi singur sa te convingi, doar ai tot timpul din lume... Sa inventezi, sa corectezi, sa recorectezi... si Voilla: perfectiune... Perfectiune? Din nou? Da. Din nou si din nou. Poate ca ai inteles asta demult, dar singura cale de ascensiune care a mai ramas, este chiar acea stare de inexistenta, pe care ai reusit sa o ocolesti. Moartea. E tot ce ti-a ramas. Dar cum sa...?... Nu stiu. Cauta-ti singur sfarsitul, doar ai destul timp.
Puteti vedea ironia? E chiar acolo. Ironia exista pretutindeni, chiar si in perfectiune. Daca nu cumva ai o dorinta nebuna de a ajuta restul lumii pentru tot restul timpului, atunci da, poti cauta nemurirea, altfel, rolul tau in lume nu va fi decat cel al unui simplu martor, atotputernic si totusi insignifiant. Timpul ne vine de hac tuturor... Pledoarie incheiata.

Code Blue...

Ziua de sambata a fost putin cam seaca, chiar si dupa ce a venit taicamiu in camera, triumfator spunand:"Panaramo, hai la un Avatar...". Si ghiciti ce film am vazut, cu intarziere de aproape doua luni...mda, chiar faimosul Avatar.
Un inceput de film destul de sec, de altfel, but i gotta say, navele alea chiar aratau bine. Sh-apai, merge tipu' asta pe "cel mai hostil teritoriu cunoscut umanitatii" intr-un scaun cu rotile, dupa un somnic de sase ani frumosi in suspensie criogenica (talking of hangovers). Ok. De-aici totul merge pe pricipiul "clisee peste clisee"... Ai zice ca un film care a intrecut Titanicu' la incasari worldwide ar avea ceva mai multa originalitate.
Tipu' ala nu e placut de nimeni, mainly pt impotenta lui, dar asta doar pana ce primeste sansa de a se da in spectacol... Se da in spectacol? Nup. Se da in stamba... si e vai de capu' lui cand ramane singur in jungla, pe timp de noapte, cu tot felu' de bestii barbare dandu-i cercuri. And again, tipa frumoasa foc de 4 metri si cu piele albastra spala pe jos cu masculinitatea care-l facea atat de mandru odata pe eroul nostru...EPIC FAIL(revamped to Jesus 02.10.2010).
Apoi, se intampla ceva ce mama omida v-ar putea spune fara sa se holbeze in zatz sau in palma... Tipu se duce in sat... Ah, fetele frumoase la Na'Vi are par lungi pletite, urmeaza batai, dragoste, tradari si mult iubita intoarcere triumfatoare calare pe un Tokran xD... Dupa care urmeaza "The Climax".
Gunship VS Bows... right... Cine castiga? Well bows, of course... doar nu va asteptati sa castige armata cu toate rachetle lor nucleare, cand Jake Sully vine calare pe pasarica lui cu o sulita si un walkie-talkie.
Culmination? Tipa tre' sa-l salveze iar de raul railor(anume, colonelul Quaritch...stiti voi, individu ala cat usa, cu o cicatrice pe fata), de doua ori, inca. Asta chiar mi-a placut, anume ca tipa se descurca mai bine ca el. Un singur lucru lipseste filmului astuia: Tom Jones... Booyah.
Precum a spus si James Cameron: "The movie is Pocahontas in space" la un review. Ce ma oftica pe mine e ca toti cred ca si-au dat seama, ei insisi de chesita asta, cand de fapt, chiar regizorul filmului a spus-o INAINTE DE LANSARE. Wtf.
Personal opinion: E un film bun, not life-changing or anything, 3 stelute frumoase din 5.
FLY ME TO PANDORA...

protectia consumatorilor my ass...

Dar hello hello. Astazi a fost una din acele zile... de sfarsit de semestru, stiti voi... am venit degeaba la scoala si alea alea. macar i-am fost de ajutor lu' diriga... Singurul motiv pentru care n-a fost o zi total pierduta a fost ziua de nastere dubla. LA MULTI ANI NIKI SI MANU!!! Sa va spun ce s-a intamplat? Ah yes I might: Niki a adus dulciurile, iar Manu saraturile (adica saleurile si alunele in coaja)... apai, n-a fost nimic special la alunele alea pana nu a fost deschisa punga si a inceput Manu sa toarne alune pe servetelele tuturor. Ghiciti ce a avut Andra norocul sa-i pice pe servetel? Nu cred ca veti ghici... A fost o bucata de caramida... Dap... O caramida, in punga de alune. Asta da surpriza... si mai era si inecata in sare. Pe asta o s-o punem in rama in spatele clasei... in fine.
In rest...a fost o zi de gandire, nimic mai mult decat contemplare excesiva si reflectare asupra sinelui.

Jesus and the seven dwarfs...

Sa va spun o poveste? Ok: E vorba de 3 purcelusi orbi care locuiau la capatul curcubeului. Primul isi pierduse cizma de clestar, al doilea se inecase cu o cizma de piele otravita, iar al treilea gasise o cizma fermecata care indeplinea trei dorinte...
Mda... serios acum. La, absolut generalele sugestii ale prietenilor mei, mi-am facut un blog. Nu stiu daca are vreun rost, adica e ca un jurnal... si din moment ce eu sunt total impotriva jurnalelor, nu stiu ce mi-a venit sa-mi fac si eu unu'. Parca acum doua saptamani ziceam "oai, blog...". Asa ca fapt divers, inca mai cred asta, dar what the hell? nu strica (sper). Zice-se ca e bine sa te exprimi. Un nou exercitiu pentru scriitorii in devenire... right... Macar nu o sa ma plictisesc asa de rau. Thus, supararea cand imi vine, hopa, mai scriu cate una B-).
Sincer... tot nu-i vad un rost adevarat, e un fâs (daca ati luat-o ca pe o insulta, voi blogger-ilor... nu-i vina mea >:)). O mica distractie/ distragere de la viata de zi cu zi.
Printre cugetele mele profunde si sperantele false, am gasit sensul vietii, dar daca vreti sa vi-l impartasesc, va trebui sa urmariti ăst blog, iar fiind eu la fel de interesant ca separarea catenelor ADN, parasit de soarta si blestemat de materia prima a muschiului cardiac, am ramas fara inshpiratie asa ca trebuie sa va spun orevoir... or somethin'...
Acum... daca ai condei (citat din domnul Lepadatu, i have copyright) eu te voi sfatui sa te apuci de blogging, imi bucura ochii si ma unge la sufletel sa vad atatia oameni talentati...
STAY TUNED FOR MORE...